EMOŢIONAL
PERSONAL
SOCIAL
Problema
Ce înseamnă realitatea?
Viața e simplă. Viața este complicată. Ambele afirmații sunt corecte.
Cum este posibil?
Fizica cuantică ne vorbește despre universuri paralele, despre spații goale, despre o realitate microscopică care nu are nicio legătură cu lumea noastră, cea pe care o vedem în fiecare zi din viața noastră. Nimeni nu înțelege pe deplin mecanica cuantică și nimeni nu înțelege ce este conștiința sau cum funcționează.
Te-ai oprit vreodată să te gândești că tot ceea ce pare atât de solid în jurul tău, este de fapt un spațiu gol?
Din simplul motiv că observăm traiectoria unei particule - fără ca această observație să-i modifice mișcarea - schimbăm rezultatul. Este pur și simplu incredibil să știm că rezultatul unui experiment cuantic poate varia dacă decidem să măsurăm o proprietate a particulelor folosite sau alta. Dacă modul în care se comportă lumea depinde de cum - sau dacă - o privim, ce poate însemna „realitatea” cu adevărat?
E posibil să producem / fabricăm noi înșine rezultatul destinului nostru?
Este adevărat că observând universul, acesta își schimbă cursul?
Sau cu alte cuvinte, simplul fapt de a observa realitatea o face să se schimbe?
Potrivit lui Einstein, „ teoriile noastre sunt cele care ne condiționează observațiile ”. Unul dintre adevărurile vieții cu care trebuie să ne împăcăm este că simțurile, creierul și corpul nostru, ne înșeală. Fiecare ochi este echivalent cu o cameră de un megapixel, făcând ca aspectul lumii să fie extraordinar și detaliat datorită acestor procese de "umplere" pe care creierul le realizează pentru a completa imaginea. Prea multe incognite , multe lecții de învățat. Suntem praf de stele și suntem conectați cu universul și poate de aceea este necesar să ne lansăm pe drumul nostru spre acele experiențe transcendentale care să ne ridice frecvențele vibraționale.
"Realizează că acum, în acest moment, tu creezi.
Iți creezi următorul moment prin ceea ce simți și gândești.
Asta e ceea ce e real.”
Doc Lew Childre
Simțurile noastre, mintea noastră ne înșeală. Dan Ariely avea dreptate în cartea sa „Capcanele dorinței”, când a declarat că „credem că știm când ne mințim singuri, dar nu e adevărat. Iată problema: rareori știm care sunt adevăratele motive pentru acțiunile noastre. Creierul nostru este în coluziune tot timpul. "
Vain și egoist, creierul nu caută adevărul, ci mai degrabă să supraviețuiască, încercând întotdeauna să se convingă de cea mai confortabilă opțiune care se adaptează cel mai bine la propria sa realitate. De aceea memoria și inconștientul sunt responsabile pentru ajustarea a ceea ce nu se potrivește, schimbarea a ceea ce nu-ți place, eliminarea a ceea ce te doare și evidențierea a ceea ce îți produce interes.
Cum e lumea asta?
Cum suntem noi?
Cine suntem? De ce avem nevoie?
Care este povestea noastră existențială adevărată și autentică?
Ce transmitem zilnic, inconștient sau conștient ca o amprentă electromagnetică în propriile noastre vieți?
Cum să ne schimbăm pentru a ne îmbunătăți viața?
Tecnica struțului
Arta de a ne face viața amară
În acest vârtej de teorii necunoscute despre fizica și conștiința cuantică, ni se acumulează preocupările imediate și mondene, cum ar fi definirea stilului nostru vestimentar, cunoașterea și acceptarea propriilor noastre siluete sau transformarea noastră în acei oameni de succes care ne-am dori să fim. Nu am fost educați despre inteligența emoțională, așa cum suntem învățați matematică în școli, de exemplu. Poate că totul ar fi fost mai simplu dacă părinții noștri ar fi avut obligația de a studia un curs despre cum să devină guruii noștri spirituali. Din păcate, doar câțiva urmează acest instinct și doar câțiva reușesc să creeze un impact pozitiv în viața copiilor lor. Același lucru este valabil și pentru profesori.
Nu putem da vina pe nimeni, sistemul social este construit cum ce este și nu depinde de noi, singurul lucru care-l putem face pentru a câștiga această crudă bătălie derivată din propriile noastre așteptări e acela de a face un efort important pentru a ne cunoaște pe noi înșine cât mai bine. Experimentăm emoții și sentimente în fiecare zi și în multe ocazii le trăim din stagiul unui pilot automat. Ele ies la suprafață și înainte să ne dăm seama,- boom!- , am reacționat.
"Costul personal și social al deficiențelor noastre emoționale este enorm. Suntem frustrați pentru că avem așteptări. Dacă nu am avea dorințe, nu am putea supraviețui, nici ca indivizi, nici ca specie. Dar suntem cu adevărat conștienți de acest sacrificiu pe care îl plătim cu propria noastră viață, doar pentru a trăi în serie? Pentru a aborda scopurile și obiectivele învățate într-o societate manipulatoare? "
Când lucrurile nu merg așa cum am sperat, când stresul se transformă în anxietate sau poate când nu ne simțim bine cu noi înșine, mulți dintre noi adoptăm tehnica struțului și decidem să mergem la cumpărături.
"Strutul crede că este ascuns de ceilalți, punându-și capul sub pământ. Crede că, nevăzându-ne, nu-l putem vedea nici noi, de aceea este atât de ușor să-l vânăm." Jack Prelutsky
Facem același lucru atunci când vrem să fugim de emoțiile noastre și nu ne îngrijim durerea noastră interioară. A nu ne confrunta la timpul potrivit cu problemele noastre ne poate cauza un cost personal și social imens.
A cheltui prea mulți bani, a merge prea des la cumpărături, a încerca să pretindem un nivel social care nu corespunde realității, este o greșeală care nu face altceva decât să ne lase blocați într-un stil de rutine previzibile de un fiasco catastrofal în viața noastră. Toate mulțumirile trebuie plătite; înainte de a se primi, par destul de ieftine, mai târziu, prea scumpe.
Există un principiu în psihologie numit 90/10 și ne spune că atunci când ne simțim deranjați, aproximativ 90% din agitație este legată de trecutul nostru și nu are nimic de-a face cu ceea ce credem că ne supără și că, în general, numai aproximativ 10% din tulburările noastre sunt legate de experiența prezentă.
“Nu vreau să fiu la mila emoțiilor mele. Vreau să le folosesc, să mă bucur de ele și să le domin.”Oscar Wilde
Atunci, cum ne putem controla impulsurile și stările emoționale?
"Una dintre marile descoperiri ale generației mele este că ființele umane își pot schimba viețile schimbându-și atitudinea mentală.”William James
Cel mai trist lucru care se întâmplă în aceste circumstanțe este acela de a nu ne putea dezvolta propiile noastre personalități, de a ne crea și de a ne consolida propriul stil și identitatea autentică, pentru că suntem atât de claustrați în cerințele unei lumi critice și superficiale încât nici măcar nu avem ocazia de a respira cu adevărat. Respirația (inspirație / expirație) este sinonimă cu acceptarea. Nu necesită resemnare, ci abilitate emoțională pentru a ști când să închizi un capitol și să începi ceva nou, cu o bază transcendentală pentru sănătatea noastră mentală.
HormoniI care ne reglează starea de spirit...
Îi cunoști?
Există doi hormoni, serotonina și dopamina, care determină starea de spirit, somnul și digestia oamenilor. Dopamina, cunoscută și sub numele de „molecula plăcerii”, este hormonul care activează circuitele de recompensă din creier și ne motivează să facem ceva.
Cartea „The molecule of more”, de Daniel Z. Lieberman și Michael D. Long, explică modul în care dopamina ne poate prezice comportamentul printr-o gamă spectaculoasă de eforturi umane:
1. Anticiparea unei recompense: dopamina este secretată în anticiparea unei recompense și ne motivează să obținem recompensa. Cu toate acestea, dopamina ne poate face să dorim să dobândim sau să posedăm lucruri care nici nu ne plac.
2. De asemenea, ne poate crește toleranța față de lucrurile cu care interacționăm zilnic. De exemplu, există experți care afirmă că zahărul poate crea o puternică adicție ca și cocaina. Pe măsură ce ne dezvoltăm spectrul de toleranță, ne dorim din ce în ce mai mult să mâncăm mai multe bomboane, să ne uităm la mai multe emisiuni TV, să petrecem mai mult timp pe rețelele de socializare, să cumpărăm lucruri noi și acest ciclu vicios de „a dori mai mult” se va repeta din nou și din nou. Nu vom fi niciodată complet satisfăcuți.
3. Când recompensa așteptată este omisă, neuronii devin deprimați. Acest sistem este esențial în învățarea noastră.
Potrivit The Startup, „Rețelele sociale sunt concepute pentru a atrage atenția utilizatorului cu o combinație de interfață UI [interfață utilizator] specializată în psihologie, creând astfel o atracție captivantă și irezistibilă pentru utilizatori. Aplicațiile luptă constant pentru atenția noastră, ajustându-și caracteristicile pentru a menține utilizatorii conectați pe telefoane cât mai mult timp posibil. "
„Milenarul mediu își verifică telefonul de 157 de ori pe zi”. Nu există nicio îndoială că dopamina joacă un rol important în capacitatea de a obține acest rezultat.
Dopamina și
personalitatea
Oricine a gustat vreodată o bucată de ciocolată sau a primit multe like-uri pe o postare pe rețelele de socializare este familiarizat cu dopamina. Acest neurotransmițător este eliberat ca urmare a unor stimuli plăcuți sau neplăcuți, care sfârșesc prin a modula comportamentul, determinând persoana să se apropie sau să se îndepărteze de sursele acestor stimuli.
Nivelurile crescute de dopamină sunt legate de hiperactivitate, hiper-sexualitate și hiper-socializare. Tulburările asociate cel mai frecvent cu dopamina sunt schizofrenia și boala Parkinson.
Cercetătorii din Germania au descoperit că la acei oameni considerați calmi și încrezători, concentrațiile bazale de dopamină detectate în amigdală au fost scăzute, în timp ce la persoanele nesigure de sine și stresate, concentrațiile au fost ridicate.
Alte studii au relaționat lipsa de dopamină cu creșterea în greutate, probleme de socializare, apatie sau anedonie, ( incapacitatea de a experimenta plăcere și pierderea interesului sau satisfacției în aproape toate activitățile).
Conform principiilor condiționării, cei cu o concentrație mai mică de dopamină ar simți nevoia să mănânce mai mult pentru a obține aceeași senzație de plăcere.
De ce suntem obsedați cu lucrurile pe care ni le dorim, ca apoi să ne plictisim repede de ele când le primim?
De ce este dependența perfect logică pentru un dependent?
De ce se schimbă atât de repede iubirea de la pasiune la indiferență?
De ce unii sunt liberali și alții conservatori?
De ce sperăm întotdeauna să găsim soluții, chiar și în cele mai întunecate vremuri?
De ce suntem atât de dezamăgiți când iluziile noastre nu sunt împlinite?
Spune-mi cum te îmbraci ...
și îți voi spune cum ești
Te cunoști pe tine însuți?
Hainele pe care le porți în fiecare zi îți oglindesc starea de spirit ?
Ce culoare porți cel mai des în vestimentația ta de zi cu zi?
Cu ce te simți cel mai confortabil?
Cum ți-ai defini stilul?
Citești reviste de modă pentru a urmări tendințele?
Cumperi online?
De obicei returnezi hainele pe care le cumperi?
Ții multe haine în dulap cu eticheta încă pe ele sau fără să te îmbraci cu ele pentru că nu-ți mai plac ?
Cumperi fără să ști cu adevărat de ce o faci?
Știi ce tip de siluetă ai și ce tip de îmbrăcăminte ți se potrivește cel mai bine?
Ști ce culori îți favorizează tipul de piele și cum acestea îți afectează starea de spirit?
Crezi că stilul tău vestimentar reflectă cu exactitate cine ești?
Menia, 23 de ani
„De obicei cumpăr mult online, dar cred că port doar 5% din hainele pe care le țin în dulap. Uneori decid asupra culorilor și a modelelor care încetează să îmi mai placă foarte repede, pur și simplu pentru că nu cred că se potrivesc cu corpul meu sau pentru că îmi fac griji că oamenii se vor uita la mine insistent dacă îndrăznesc să port o ținută foarte colorată. "
Anne R, 31 de ani
„Sunt antrenoare de fitness și mă îmbrac aproape tot timpul cu haine sportive. Mi-e greu să decid cu ce să mă îmbrac când trebuie să particip la un eveniment special, cum ar fi să merg la Operă.
Oamenii sunt surprinși când încep să vorbesc despre alte subiecte care nu au legătură cu sportul. Ce chestie, de parcă stilul meu vestimentar ar reproduce numai o parte din ceea ce sunt sau cum sunt eu."
Lucia V, 40 de ani
„Toată lumea îmi clasifică felul de a mă îmbrăca ca fiind hippie sau, chiar mai rău, îmi spun că sunt foarte retro pentru că îmi place să îmi încarc look-ul cu accesorii.
Nu mă consider hippie. Nu înțeleg de ce oamenii îmi asociază personalitatea și aspectul cu acest stil de viață ".
Stilul tău vestimentar descrie o narațiune credibilă despre tine
"5 minute"
„Aceste prostii? Oh, înțeleg. TU crezi că asta nu are nimic de-a face cu tine. Tu mergi la dulapul tău și selectezi, nu știu, acest pulover albastru deformat, pentru că încerci să spui lumii că te iei pe tine însăți prea în serios ca să-ți pese de ce anume vei purta. Dar ceea ce tu nu știi este că acest pulover nu este doar albastru, nu este turcoaz, nici nu este bleumarin, ci este de fapt cerulean. (...) Cu toate acestea, acest albastru reprezintă milioane de dolari și multe locuri de muncă. Și este amuzant că tu crezi că ai ales ceva care te scutește de industria modei, când de fapt, porți un pulover care a fost selectat pentru tine, de oameni ca noi, printre o mulțime de lucruri. "
Miranda Priestly în „Diavolul poartă Prada”
Psihologia spune că îmbrăcămintea duce la o căutare a identității sau a diferențierii față de alții, dar și la un mod de identificare cu un anumit grup social, în același timp . Cu toate acestea, nu există o modalitate corectă de a te îmbrăca, dar există o definire a personalității.
Potrivit psihologului Santiago Salamanca, este suficient să observi îmbrăcămintea unei persoane timp de cinci minute, pentru a „trage multe concluzii despre aceasta”.
Vestimentația pe care o porți zilnic nu servește doar pentru acoperirea corpului. Ea are puterea de asemenea, de a oferi siguranță și satisfacție; la fel, ne evidențiază silueta, provoacă atracție și eleganță.
Pe scurt, ceea ce porți în fiecare zi vorbește foarte mult despre tine.
În ce măsură aspectul cuiva ne influențează modul de a-l judeca?
Cum să ne îmbunătățim imaginea în sintonie cu personalitatea noastră și să ne reflectăm autenticitatea fără a cădea în capcana comparațiilor?
Ce trebuie să învățăm pentru a face mai puține greșeli atunci când cumpărăm acele produse care ar trebui să se potrivească în modul cel mai precis și fidel profilului nostru fizic și psihologic?
Efectul halo este o tendință care determină ca opiniile și criticele noastre despre anumite caracteristici ale unui subiect sau obiect, să depindă de impresia pe care alte caracteristici ne-au făcut-o înainte.
Literatura științifică arată că prima impresie este obținută în milisecunde și este puternic condiționată de aspect .
De asemenea, s-a demonstrat că atractivitatea fizică este o variabilă decisivă în a ne potențializa puterea de convingere și că felul în care ne îmbrăcăm poate determina nu numai modul în care ne văd ceilalți, ci și modul în care ne simțim.
În realitate, puțini dintre noi suntem total mulțumiți cu aspectul nostru și ne demoralizăm tot mai mult cu timpul, deoarece experimentând cultura rețelelor sociale și a reclamelor suferim nevoia deprimantă de a atinge o perfecțiune ireală.
